Biserica Albă – Scurt istoric
Ctitori
Biserica Albă, impresionant monument arhitectonic în spaţiul istoric, bisericesc şi cultural al oraşului Bucureşti, a fost refăcută radical în anul 1827, de marele clucer Nicolae Trăznea, om de încredere al domnitorului Grigore Ghica şi cu funcţii administrative importante la Curtea Domnească a Ţării Româneşti, pe temelia unei biserici mai vechi (avariată de cutremure), ridicată la începutul sec. al XVIII-lea (probabil în jurul anului 1700), de către Vişa Jupâneasa din Băjeşti - împreună cu familia preotului Neagu Dârvaş. Numele de “Biserica Albă” s-a statornicit după 1800. La 1802 biserica mai avea chilii împrejur, care au fost dărâmate în 1866.
Arhitectura
Planul bisericii este de tip uninavat (22,60 x 9,60 m) cu absida altarului semicirculară, cu turlă–Pantocrator şi turn-clopotniţă peste pronaos, cu portic deschis pe latura vestică Biserica este construită din zid de cărămidă. Altarul este semicircular cu boltă şi cu o fereastră pe axul est-vest, cu proscomidiar şi diaconicon. Naosul este dreptunghiular, cu două ferestre laterale şi turla pantocrator de plan poligonal. Pronaosul continuă, în acelaşi plan, naosul, având o boltă în plin centru. Pridvorul este deschis. La exterior, biserica este îmbrăcată în haină neoclasică, inspirată după ordinul doric: cu pilaştri, friză cu triglife şi discuri, cornişă cu denticuli. Acoperişul este în două ape, terminat pe faţada vestică cu fronton cu un occulus. De-a lungul timpului, au fost efectuate lucrări de consolidare a lăcaşului de cult, finalizate în anii 1873, 1960 şi 1978. Între 1868-1873 biserica este transformată în baza planurilor arh. Johann Sperl: sunt construite cele două turle din lemn şi tablă, este adăugat un pridvor cu o travee, sunt refăcute faţadele, ferestrele mărite şi interiorul pictat de Gh. Tattarescu. După 1910 porticul este extins lateral cu câte o travee . După cutremurul din 1977, lăcaşul a fost consolidat şi restaurat în timpul protoiereului preot Gh. Iliescu–Izvoarele. În perioada 1986-1998, au fost efectuate ample lucrări de restaurare şi împodobire a picturii, a catapetesmei, a mobilierului, a ferestrelor cu vitralii, a acoperişului şi a părţii exterioare a bisericii, sub îndrumarea preotului paroh Ioan Bănăţeanu şi a preotului Florian Paraschiv.
Pictura
Pictura bisericii a fost realizată în tehnica ulei, în anul 1873, de renumitul pictor Gheorghe Tăttărăscu. De la construirea bisericii şi până la această dată, biserica nu a avut pictură, fiind zugrăvită în alb, de unde şi denumirea de Biserica Albă. Pictura a fost curăţată şi refăcută în 1925, 1927, 1949. În 1961 a fost restaurată de pictorii Avachian Arutino şi Valentin Höeflich, în 1978 de pictorii S. Angelescu, V. Grimalschi, M. Lăzărescu şi O. Boldura, apoi în 1988 din nou spălată de Paul Rădulescu.
Iconografia
În biserică există cel puțin două icoane de valoare artistică certă (Mântuitorul și Maica Domnului) pictate de Gheorghe Tăttărescu, care se află în pronaos, la intrarea în biserică, în partea dreaptă și stângă a acesteia.
Iconografia
În biserică există cel puțin două icoane de valoare artistică certă (Mântuitorul și Maica Domnului) pictate de Gheorghe Tăttărescu, care se află în pronaos, la intrarea în biserică, în partea dreaptă și stângă a acesteia.
Sculptura
Una din componentele sculpturale de mare valoare (şi atracţie turistică, în acelaşi timp) este catapeteasma, lucrată în stil oriental, în lemn de tei, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în Veneţia (Italia), ca piesă destinată, la origine, unei biserici - metoc al episcopiei Râmnicului - aflate pe locul actualei Filarmonici de stat « George Enescu », şi care a fost adusă, în anul 1873, în Biserica Albă, în urma ruinării respectivei biserici. Catapeteasma este o capodoperă a sculpturii în lemn, cu o ornamentaţie florală impresionantă. Icoanele de pe catapeteasmă sunt pictate tot de Gheorghe Tăttărescu.
„În tot cazul, extraordinara ornamentaţie florală, rodiile care alcătuiesc motivul de căpetenie, „bestiarul” care, cu un rar realism al mişcărilor, înfăţişează păsări, cerbi, antilope şi, în trei locuri, vulturul bicefal al Bizanţului şi al Cantacuzinilor, chipurile omeneşti: un tânăr care doarme cu mâna sub cap, o Salomee în portul domniţelor noastre încununată cu coroana voievodală şi privind capul Sfântului Ioan adus pe tavă, trădează o artă desăvârşită, dar străină. Iar cei doi balauri care, deasupra capatesmei, susţin crucea Mântuitorului, sunt atât de extrem-orientali în înfăţişarea lor, încât îţi vine să crezi că sunt datoriţi daltei unui meşter care, fie că a fost în China, fie că a văzut, aduse de vreo corabie, pilde ale artei simbolice şi fioroase a Imperiului de Mijloc. În sfârşit, îngeraşul bucălat care zâmbeşte într-un medalion al jilţului arhieresc, pare ieşit de-a dreptul din atelierul lui Tiepolo. Este foarte cu putinţă ca rândurile de faţă să facă să zâmbească un specialist al artei religioase de la noi; nu le dau decât ca un joc al închipuirii mele, dar aş fi fericit să mi se dea o tălmăcire întemeiată a minunatei catapetesme de la biserica Albă.” (Gheorghe Cruţescu, Podul Mogoşoaei. Povestea unei străzi, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1987, p.242)
Mărturie şi misiune creştină în contemporaneitate
Având ca ocrotitori spirituali pe Sf. Nicolae arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sf. Mare Mucenic Haralambie, Biserica Albă a fost păstorită de-a lungul timpului, de preoţi vrednici, cunoscuţi pentru formarea lor liturgică, teologică şi spirituală înaltă. În prezent, ea se constituie într-un adevărat loc de rugăciune şi meditaţie duhovnicească pentru vizitatorii români şi străini, care îi păşesc pragul. Preoţii slujitori şi credincioşii acestei biserici sunt conştienţi de menirea lor fundamentală de mărturisire şi transmitere a credinţei şi a spiritualităţii ortodoxe româneşti.
Pisania:
Această Sfântă și Dumnezeiască beserică, fiind foarte veche, zidită de io Preotul Popa Neagul Dărvaș, (ș)i Jupăneasa Rada și Jupăneasa Vișa, care din pricina a multor cutremuri ce după vremi s-au întâmplat, s-au surpat acum, dar din dumnezeiască râvnă luminat fiind dumnealui marele clucer Nicolae Trăsnea dinpreună cu soția dumisale Maria, o au rădicat și o au înălțat din temeliile ei, precum să veade la a cărei prăznuire pe lângă hramul Sfântului și de minuni făcător Ierarh Nicolae ce să prăznuiește, a să prăznui și hramul sfântu și slăvitului și marelui proroc Ilie Tesviteanul. Luând săvârșire la anul de la zidirea lumii leat 7335 iar de la Nașterea Domnului nostru IS HS 1827 luna lui noembrie 20.
Parte din informațiile despre arhitectura și pictura bisericii preluate din Lucia Stoica si Neculai Ionescu-Ghinea_”Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti” – Vol.1, 2005, Ed. Universalia
Informatii preluate si din istoricul bisericii afisat la intrarea in incinta acesteia
